CUPA TOMIS ediția a XI-a
august 2025
Vă așteptăm la Constanța, la ediția a XI-a a Expoziției - Concurs „CupaTomis 2025”, organizată de Asociația Modelism Tomis!
Evenimentul va avea loc înperioada 23–24 august 2025, într-un spațiu nou, primitor și plin de istorie marinărească – „Seamen’s Club” al Sindicatului Liber al Navigatorilor, pe Strada Traian nr. 62, bloc K4, Constanța.
La fel ca în fiecare an, pasionații de modelism sunt invitați să participe cu lucrări din domeniul militarși civil, de la modele navale și auto radiocomandate, până la diorame feroviare funcționale sau construcții care spun povești în miniatură.
Ediția din acest an are o temă specială: „Războiul din Pacific”, dedicată teatrului de operațiuni din Oceanul Pacific în timpul celui de - Al Doilea Război Mondial. Toate lucrările care ilustrează acest subiect vor fi reunite într-o secțiune aparte – "Războiul din Pacific", un omagiu adus istoriei și modelismului de calitate.
CupaTomis a ajuns la ediția cu numărul unsprezece și promite, și în 2025, un eveniment memorabil, plin de inspirație și pasiune pentru modelism.

CUPA TOMIS ediția a X-a
august 2024
Vă așteptăm la Constanța, la evenimentul aniversar al Asociației Modelism Tomis, să participați la Expoziția - Concurs "Cupa Tomis 2024", aflată la ediția a X-a, cu lucrări de modelism din domeniul militar si civil, inclusiv modele navale si auto radiocomandate dar si diorame funcționale feroviare.
"D-day" este tema ediției din acest an prin care dorim să aniversăm, cu lucrări de modelism având acest subiect, 80 de ani de la debarcarea Aliaților in Normandia.
Lucrările participante cu aceasta tema istorica vor fi reunite într-o secțiune speciala cu titlul "D-day"-80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Și în acest an, evenimentul dedicat modelismului, CUPA TOMIS, aflat la a zecea ediție, va avea loc în incinta Muzeului Național al Marinei Române din Constanța în perioada 10-15 august 2024.

Concursul inernațional de machete statice 'TROFEUL AMA - 2024'
iunie 2024

Expozitia feroviara Bucuresti
decembrie 2023

Salonul international de machete statice Alba Iulia
noiembrie 2023 - ianuarie 2024

Salonul international de modelism editia a XIIa Bucuresti
octombrie 2023

Sofia Scale Models - 2023
octombrie 2023

Manta Scale Model Show - 2023
septembrie 2023

Expoziţie – Concurs de modelism Cupa Tomis
august 2023

Înscrie modelele tale !
Conculsul internațional de machete statice „Trofeul AMA - 2023”
mai 2023

Expoziția de Modelism Feroviar București 2022
decembrie 2022

Salonul National de Modelism Militar - Bucuresti
octombrie 2022

Sofia Scale Models
octombrie 2022

Manta Scale Model Show - 2022
septembrie 2022

Expoziţie – Concurs de modelism Cupa Tomis
august 2022

Pentru a VIII-a ediție, vă propunem următoarea temă: „Aviația îmbarcată și hidroavioane”
ARTA 3rd Scale Model Show
mai 2022

Editia a X-a „Trofeul AMA - 2022”
mai 2022

Expoziția de Modelism Feroviar București 2021
decembrie 2021

Manta Scale Models - 2021
septembrie 2021

Cupa Tomis ediția a VII-a
august 2021

Cupa Tomis Online-Winter
ianuarie-aprilie 2021

Group Build Asociatia Modelism Tomis Constanta & Manta Scale Models - 2020
septembrie 2020

Manta Model Expo 2020 - septembrie 2020
septembrie 2020

Expoziţie – concurs de modelism Cupa "Tomis"
august 2020

Expoziția modelism feroviar București 2019

Tabăra miniaturilor

Scale Models Club Bulgaria - a XV-a competitie modelistica

Salonul naţional de modelism militar - septembrie 2019

Manta Model Expo 2019 - septembrie 2019

Expoziţie – concurs de modelism Cupa "Tomis"
organizată cu ocazia Zilei Marinei Române în perioada august 2019
17 august, ora 12 Festivitatea de premiere
Clasament Cupa "Tomis" editia a V-a

Cupa Tomis - Ediţie specială - decembrie 2018

Manta Model Expo 2018 - septembrie 2018

Salonul naţional de modelism militar - septembrie 2018

Cupa Tomis ediţia a 4-a august 2018

Organizator
Asociația Modelism Tomis Cupa Tomis - Ediţia a XI-aÎnscrierea modelelor se poate face pe site-ul concursului până în data de 22 august 2025 ora 10. Înscrierea modelelor se poate face și direct în data de 23 august 2025 în intervalul 9.00-11.00. Fiecare concurent poate sa înscrie un număr de 5 modele la o categorie în cadrul concursului "Cupa Tomis", şi un număr de maxim 5 modele pentru expoziţie. Taxa de înscriere este de 20lei/ participant (înscriere on-line până pe data de 22 august 2025, inclusiv) si 40lei/ participant pentru cei care inscriu modelele in ziua deschiderii concursului. Copiii si adolescentii sub 18 ani nu platesc taxa de inscriere. Returnarea modelelor se face numai în intervalul de timp stabilit şi în prezenţa organizatorilor. Derogari de la aceasta prevedere se admit doar în cazuri excepționale şi numai cu acordul organizatorilor. Machetele retrase mai repede de ora stabilită sunt eliminate din concurs şi nu sunt jurizate (Citeste aici regulamentul concursului).
Informează-te aici despre programul acestei ediții.